duminică, 4 martie 2012

Animale nou aparute in Romania


În ultima suta de ani, în fauna noastră au pătruns o serie de noi animale care îmbogăţesc - pe undeva - biodiversitatea României. Unele au fost introduse ca specii strict destinate vânătorii şi pescuitului, dar au reuşit să evadeze, ocupând ecosistemele naturale prielnice. Altele au pătruns pe teritoriul ţării noastre ca urmare a unor fenomene precum schimbarea climei sau migraţia în căutarea hranei. Iar restul speciilor au ajuns la noi cu totul şi cu totul accidental. Marea majoritate a acestor imigranţi necuvântători este alcătuită din insecte şi alte nevertebrate, însă mai bine cunoscute publicului larg sunt tot vertebratele – şi aici veţi avea surpriza să întâlniţi reprezentanţi de genul crapilor chinezeşti, guguştiucului, bizamului sau muflonului.

Iată cateva necuvântătoare nou-venite pe teritoriul tarii noastre:

Muflonul european (Ovis ammon musimon)
Specie cu răspândire mediteraneană (pe baza ultimelor descoperiri, muflonii europeni sunt originari din insulele Sardinia şi Corsica), strămoşul direct al oii domestice a fost dintotdeauna una dintre cele mai preţuite specii de vânat.

Cerbul lopătar (Dama dama)
În cazul acestei specii impresionante de cervide, se poate vorbi de o revenire. Cerbul lopătar - mai sigur, o subspecie a acestuia adaptată la clima rece -, a trăit şi pe teritoriul României în perioada Paleoliticului, după cum o dovedesc resturile osteologice.

Câinele enot (Nyctereutes procyonoides)
Este printre animalele cel mai recent apărute în fauna României. Prima semnalare oficială datează din anul 1951, când primul enot a fost capturat la doar 40 kilometri de Bucureşti, undeva prin judeţul Ialomiţa.

Şacalul (Canis aureus)
Chiar dacă, la auzul acestui nume, ne gândim la fauna din Africa şi Asia, iată că şacalul a patruns în fauna autohtonă încă de acum 50 de ani, iar pe baza evaluărilor de teren, se pare că-i merge foarte bine, la ora actuala numărul lor fiind în creştere în partea de sud-est a ţării. Este singura specie de mamifer despre care avem motive să credem că a apărut în fauna noastră ca rezultat direct al încălzirii climei. Dacă primul şacal a fost semnalat în România în anul 1929, astăzi a început să fi observat din ce în ce mai des în majoritatea judeţelor ţării.

Bizamul (Ondatra zibethica)
în anul 1940, bizamii pătrund pe teritoriul românesc prin vest, în judeţul Bihor, ulterior înaintând, cu rapiditate, şi în judeţele Timiş, Satu Mare şi Arad. După doar 14 ani, bizamii ajung şi în Delta Dunării, un adevărat paradis pentru specia lor, loc unde rozătoarele îşi proclamă "Cartierul General", datorită condiţiilor optime de viaţă întâlnite aici. Odată ajunşi în Deltă, bizamii se lansează în noi expediţii, urcând de-a lungul Prutului, ajungând până la Suceava. "Atacă" şi Ardealul ajungând, astăzi, să fie întâlniţi în majoritatea râurilor mari ale României.

Iepurele de vizuină (Oryctolagus cuniculus)
Foarte apreciat de vânători, iepurele de vizuină a fost colonizat şi în ţara noastră, prima oară în Transilvania, în jurul anului 1890. Următoarea populare a avut loc în anul 1905, pe un fond de vânătoare din apropierea comunei Cristeşti, de lângă Iaşi, printr-un lot de exemplare aduse din Franţa.

Guguştiucul (Streptopelia decaocto)
Guguştiucul a apărut în România, prin sudul ţării, zona Calafatului fiind culoarul de migraţie şi ocupare a teritoriului românesc, undeva în anii 1870-1877. Din acele momente, această pasăre a luat cu asalt România, ajungând aproape să împingă la dispariţie turturica (Streptopelia turtur), specie foarte apropiată (oamenii le confundă deseori), care se află în regres continuu, din cauza extinderii arealului guguştiucului, pasăre sedentara, mai robustă şi agresivă şi cu o dietă mai variată. Această rudă sălbatică a porumbeilor şi-a extins foarte mult arealul în ultimele decenii, ajungând, la ora actuală, cea mai des întâlnită specie de păsări din România (unii ornitologi spun că au depăşit până şi vrăbiile).

Şorecarul roşcat (Buteo rufinus)
Este cel mai mare şi mai solid şorecar care trăieşte în Europa, deosebindu-se de şorecarul comun, nu doar prin talia sa mai mare, ci şi prin nuanţele mai roşcate ale penajului, precum şi prin culoarea cozii, care este roşcat-deschis şi nu prezintă bandaţie transversală. Se hrăneşte îndeosebi cu şoareci, popândăi şi şopârle, arareori reuşind să prindă câte o pasăre.
Stabilirea sa că pasăre sedentară în ţara noastră se datorează iernilor tot mai blânde din ultimele decenii. La ora actuală, şorecarul mare a fost confirmat că pasăre clocitoare, existând câteva perechi stabilite în Dobrogea, îndeosebi în zona Munţilor Măcin.

Rândunica roşcată (Hirundo daurica)
Este o pasăre migratoare, care soseşte la noi în luna mai, perioada variind în funcţie de condiţiile climatice ale anului respectiv. Se hrăneşte numai cu insecte pe care le capturează în zbor, la fel că şi rudă sa mai cunoscută - rândunica de casă, diferenţiindu-se de aceasta prin proporţiile aripilor şi cozii şi prin nuanţele mai viu colorate ale penajului. În prezent, cuibăreşte îndeosebi în zonele stâncoase, sub poduri sau în clădiri şi cariere părăsite.

Cănăraşul (Serinus serinus)
Dacă în anii 1940-1950, Dionisie Linţia o cita ca pasăre sporadica, azi situaţia cănăraşului este cu totul altă. În cei 50-60 de ani care au trecut de la observaţiile menţionate, această specie şi-a extins mult arealul, astăzi fiind întâlnită ca pasăre clocitoare nu doar în zonele montane, ci şi în cele sub-montane şi deluroase.

Vrabia spaniolă (Passer hispaniolensis)
Spre deosebire de vrabia comună (Passer domesticus), care s-a transformat deja într-o specie care a ales oraşele în locul mediului său originar, vrabia spaniolă preferă zonele umede sau crângurile sălbatice, cu toate că a fost observată accidental şi în oraşe. Dieta sa este asemănătoare cu cea a vrăbiilor comune, fiind alcătuită din insecte şi larvele acestora, seminţe şi resturi menajere comestibile.

Păstrăvul fântânel (Salvelinus fontinalis)
La noi în ţara, prima populare cu păstrăv fântânel are loc în anul 1906, pe câteva ape de munte din Moldova, în Valea Tarcăului, Valea Putinei, Valea Barnarului. Ulterior au fost populate şi câteva cursuri de apă din Transilvania. Deoarece este foarte sensibil la variaţiile de temperatură, precum şi la poluare, aria sa de răspândire este foarte limitată, un alt factor cu influenţă nefavorabilă pentru acest salmonid nou-venit fiind braconajul în apele de munte.

Peştele soare (Lepomis gibbosus)
Cunoscut de pescari şi sub numele de sorete, biban american, regina bălţii, a fost adus din Statele Unite, patria să de baştină, unde este o specie foarte comună. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, a ajuns şi în Europa, fiind adus pe post de peşte ornamental, datorită coloritului său deosebit. A scăpat în râuri şi, în prezent, îl întâlnim în aproape orice ţară europeană.

Crapii chinezeşti (Ctenopharyngodon idella, Hypophthalmichthys molitrix şi Aristichthys nobilis)
Din cele aproximativ 12 specii de peşti introduse în ultimul secol în apele noastre, grupul acestor crapi chinezeşti reprezintă, cu siguranţă, peştii cu cea mai mare valoare economică, deşi, atunci când sunt introduşi în habitate naturale, intră în competiţie cu speciile autohtone, concurând cu acestea pentru resursele mediului.
Cunoscuţi publicului larg sub denumirea de crap cteno, crap argintiu şi novac, aceşti crapi de origine chinezească reprezintă o parte importantă din cantitatea totală de peşte capturat anual în ţara noastră.
Novacul (Aristichthys nobilis)

Fitofagul sau crapul argintiu (Hypophthalmichthys molitrix)

Crapul Amur (Ctenopharyngodon idella), mai cunoscut sub denumirile de cteno, cosaş sau ten.

Păianjenul Văduva Neagră (Latrodectus tredecimguttatus)
Este una dintre multele specii de păianjen cunoscute sub numele de "văduvă neagră" (31 specii).
Mai precis, specia care a pătruns la noi este cunoscută sub denumirea de "văduva neagră mediteraneana". Văduva neagră a fost menţionată pentru prima data în arahnofauna (fauna de păianjeni) României în anul 1963, când cercetătorul I. Vintilă a descoperit primul exemplar în preajma localităţii C.A. Rosetti din Delta Dunării. Trei ani mai târziu, un alt exemplar este colectat pe insula Popina din Lacul Razim, iar un al treilea în anul 1968, tot în Deltă, lângă Periprava.
articolul complet aici
Abonati-va prin: RSS EmailMail FacebookFacebook

20 comentarii:

atitudini spunea... at 4 martie 2012, 22:06

CBun articolul!

Si utile corelatiile cu schimbarile climatice.

Ramane de vazut cum v-a mai evolua registrul speciilor de pe la noi. Sunt si destule care sunt declarate oficial disparute (dropia, zaganul, zimbrul etc.).

Si e clar ca omul decide ce traieste si ce moare. cu exceptia gandacilor si sobolanilor :)

pandhora spunea... at 4 martie 2012, 22:08

foarte interesant ce am gasit aici la tine...
habar nu aveam ca exista sacali in Romania...si am refer strict la fauna :D
Cainele Enot...este atat de frumos...nici de existenta lui nu stiam...
vrabii spaniole mi-ar placea tare mult sa vad :)

Vulpita spunea... at 4 martie 2012, 22:29

Foarte interesant!

CARMEN spunea... at 4 martie 2012, 22:54

frumos articol! foarte interesant!

sa ai un start bun în saptamâna ce urmeaza!

geanina spunea... at 4 martie 2012, 23:49

foarte interesant articolul...cainele enot e chiar dragut :P. noapte faina iti doresc...

karma police spunea... at 5 martie 2012, 00:34

interesant chiar nu stiam

Stefania spunea... at 5 martie 2012, 06:27

Foarte interesant articolul, diverse. Despre multe vietuitoare nici macar nu stiam, de existenta lor. Ma bucur ca le faci cunoscute. Multumesc.
O zi minunata iti doresc, diverse, iar noua saptamana in care tocmai am intrat, sa-ti aduca numai bucurii! :)

Max Peter spunea... at 5 martie 2012, 10:08

Foarte interesant!
O săptămână frumoasă îţi doresc!

Denisa spunea... at 5 martie 2012, 10:29

Imi place iepurasul:x

Florea spunea... at 5 martie 2012, 12:46

....Cas poporului e plina de animale..

DiaMar-bucataria galbena spunea... at 5 martie 2012, 14:40

Un articol interesant.Stiam doar de sacali,nu si de restul animalutelor.O zi buna.

Cristi spunea... at 5 martie 2012, 19:03

Gugustiucul e si bucurestean! :)

Mihaela spunea... at 5 martie 2012, 19:32

Nu as fi crezut ca gugustiucul e o aparitie noua.Sunt atat de multi , de parca ai fi de-ai casei din totdeauna :).

*ELENA* spunea... at 5 martie 2012, 19:58

Foarte interesant articolul!
Mulțumesc mult!
O săptămână minunată îți doresc!

SoriN spunea... at 5 martie 2012, 21:32

Interesant ! şi eu care credeam ca acestea-s dintotdeauna ale noastre . De şacali ştiam ca trec de pe la ruşi dar nu rămân la noi , eu ştiu clima sau ce o fi de vină . Interesant !!

Mulţumesc !

Cătălin spunea... at 5 martie 2012, 21:42

Nu am vreme să analizez fiecare specie în parte,
însă mă opresc la una singură:
șacalul din 1929, semnalat în România,a dispărut.
În prezent este vorba despre șacalul auriu, care a migrat din Grecia - unde a dispărut din cauza climei -, fiind semnalat în zonele mlăștinoase din Giurgiu și Călărași.
Salve!

DANI spunea... at 5 martie 2012, 22:12

Ca sa vezi ! Adica ne punem pe produs blanuri de bizam ? Tot sint iernile mai grele. Si cerbul lopatar e o minunatie, sa speram, ca n-o sa-l decimeze. Bravo, pentru articol !

C.L.M. spunea... at 6 martie 2012, 00:06

catel dragut:X:) parca-i sconcs=))

Zina spunea... at 6 martie 2012, 08:38

E interesant ce se întâmplă, e o migrație lentă a animalelor cauzată de schimbările geo-climatice. În cazul unor specii (muflonul, enotul) este vorba doar de o repopulare, au mai trăit pe la noi, dar au dispărut, fiind vânate excesiv. Să sperăm că nu se va repeta această greșeală.

bucuros spunea... at 6 martie 2012, 20:55

deci nu am stiut ca exista si la noi maduva neagra :|

Trimiteți un comentariu